Vestimentatia purtata la un interviu asigura 50% din reusita angajarii

Prima impresie conteaza in foarte multe privinte si domenii, inclusiv prima impresie pe care o lasa angajatorului sau specialistului in HR persoana care vine la un interviu pentru a ocupa un anumit post. De cele mai multe ori, de tinuta vestimentara purtata la interviu depinde reusita angajarii. Pentru a face o prima impresie buna, important este ca imbracamintea candidatului pentru un anumit post sa fie corespunzatoare.

Femeile trebuie sa respecte reguli vestimentare clare pentru reusita unui interviu

Femeile care merg la interviu cu un decolteu foarte adanc sau care expun prea multa piele in speranta ca asa vor obtine postul pentru care candideaza se pot insela. Bluzele cu umerii goi, camasile cu un decolteu foarte adanc si hainele din materiale transparente sunt de evitat. In plus, pantofii purtati trebuie sa fie clasici, fara tocuri foarte inalte. Si bijuteriile trebuie sa fie foarte discrete, iar geanta sa fie simpla, neagra, fara brelocuri atarnate si culori tipatoare.

O femeie care se prezinta la un interviu nu va da gres daca va alege sa poarte un costum simplu cu o croiala clasica adaptata la tendintele din sezon, alcatut din pantaloni si sacou sau sacou si fosta creion cu talie inalta.

Cum trebuie sa se imbrace barbatii pentru a avea succes la un interviu?

Pentru a nu da gres cu tinuta aleasa in cadrul unui interviu, barbatii trebuie sa aleaga o camasa cu maneca lunga (indiferent de anotimp) in culoare alba sau asortata cu costumul. Se vor evita camasile in nuante stridente, precum si bijuteriile masculine, cu exceptia ceasului si verighetei.

Barbatii care se prezinta la un interviu trebuie sa poarte un costum clasic, de culoare neagra, gri inchis sau bleumarin, sa detina o servieta si in niciun caz o geanta barbateasca sau o borseta, iar daca este iarna, domnii pot purta un palton la costum, evitand gecile voluminoase din fas.

Leave a Reply